Insecuritatea în mediul urban este generată, în cea mai mare parte, de delicvenţa de amploare mică şi medie. Vandalismul, necivilitatea, agresarea persoanelor, comportamentele anti-sociale provoacă nemulţumire şi uzează sociabilitatea, carcteristica fundamentală a vieţii urbane. Segregarea, şomajul, destructurarea familială, insuficienţa veniturilor, abandonul şcolar contribuie din plin la creşterea infracţionalităţii şi a criminalităţii. Evident, avem la îndemână politica judicară, poliţienească şi peniteniciară, pentru a ţine sub control ceeea ce, în cele din urmă, reprezintă efectele unor situaţii sociale. Remediile simpliste sunt la îndemână: poliţia mai dură, judecătorii mai severi şi extinderea duratelor de recluziune.
Un partid de stânga va inisista întotdeuna pe cauze, nu pe efecte. Prin urmare, reducerea numărului persoanelor care nu pot depăşi condiţiile precare – uneori disperate – de existenţă, întreruperea cercului generaţional de infracţionalitate (prin alternative educative), modalităţi de reducere a abandonului şcolar, politici de ocupare pentru tineri ca şi cuprinderea în variante de educare şi calificare profesională a celor care au părăsit şcoala sunt soluţii optime. Fiind şi bazele modelui de siguranţă a cetăţeanului caracteristic stângii europene. Acest model nu poate exista în afara respectării legii şi a ordinii fundamentate de aceasta. Un guvern responsabil va privi întotdeauna la problematica categoriilor sociale susceptibile de a furniza infracţionalitate, căutând soluţii înainte de producerea efectelor. Infracţionalitatea şi delicvenţa nu pot rămâne nepedepsite, însă cred că trebuie acţionat prin politici sociale şi penale adaptate. Trebuie întărită poliţia de proximitate, complementar poliţiei de ordine, precum şi o mai bună concentrare a acesteia pe zonele problematice. O politică de siguranţă cetăţenească care urmăreşte sacţionarea drastică a delicvenţei trebuie completată cu o politică, la fel de puternică, de integrare socială, pentru a nu ajunge la consolidarea altor variante de discriminare. Cred însă că deja această expunere e prea mare şi cei care vor citi se vor întreba: bine-bine, dar tu ce ai să faci prin Parlamentul ălă? Voi urmări promovarea şi sprijinirea unei politici corecte în domeniul ordinii publice, o tratare legislativă mai detaliată a competenţelor şi modului de recrutare a poliţiei de proximitate, conform principiului descentralizării; şi promovarea unor legi simple, eficiente şi operaţionale vizând reducerea ariei sociale susceptibilă de a furniza delicvenţă (prin elaborarea unor proiecte comune la nivelul Comsiei de Ordine Publică, Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, Comsiei pentru drepturile Omului, Comisiei pentru învăţământ şi Comsiei Jurdice). În toate aceste demersuri cel mai mult va conta dialogul cu membri comunităţilor şi cu administraţia locală.
Atitudinile rasiste, xenofobe şi anti-semite. Din păcate, astfel de atitudini sunt prezente, ultimul exemplu – distrugerea unor morminte şi monumente funerare aparţinând Comunităţii Evreieşti – confirmând nevoia unei acţiuni preventive mai eficiente. Preventive nu numai în sens „poliţienesc”, dar şi în sensul consolidării dialogului intercultural şi al restrângerii factorilor care conduc direct sau indirect la acţiuni / atitudini reprobabile. Nu poţi să nu te confrunţi, la un moment dat, cu atitudini anti-semite dacă există publicaţii şi oameni care susţin astfel de mesaje. Deşi există o lege care prevede foarte clar sancţiunile pentru acest gen de activităţi. Astfel de atitudini trebuie ferm combătute la nivel parlamentar, interpelând miniştri responsabili pentru fiecare caz în parte, pentru specificarea modului de aplicare al legii. În cazul delicvenţilor minori, cred sincer că soluţiile cele mai bune sunt cele formative şi nu cele punitive.
