Până când vor mai pleca tinerii români la muncă în Italia şi Spania ?

Migraţia externă a devenit unul dintre procesele demografice dominante ale ultimului deceniu. O parte importantă a forţei de muncă, românii cu vârste între 18 – 59 de ani, se află la muncă în Italia, Spania sau alte state din Europa sau din afara Europei. Estimările arată cifre ridicate, în jurul valorii de 3 milioane de oameni. Mai mult de o treime din gospodăriile ţării au cel puţin un membru al familiei plecat la muncă în străinătate. Ei reprezintă aproximativ 20 % din forţa de muncă activă. Studiile sociologice ne arată că fenomenul migraţiei economice – migraţia temporară, nu definitivă, pentru muncă – nu va înceta curând. Asta chiar în condiţiile în care criza financiară globală afectează ramuri importante din economie, cum e domeniul construcţiilor din Spania.
Peste 10 % dintre persoanele active intenţionează ca în perioada următoare să plece la muncă în străinătate. Cauzele acestui fenomen sunt de natură economică şi socială. Românii pleacă la muncă în străinătate nu din dorinţă ci din nevoie. Lipsa locurilor de muncă, salariile mici care nu permit unei familii să aibă un trai decent, lipsa posibilităţilor reale pentru tineri de a-şi întemeia o familie şi o locuinţă sunt realităţi economice şi sociale specifice României contemporane. Ţări ca Italia sau Spania, principalele destinaţii ale migraţiei românilor, oferă perspectiva unor câştiguri mult mai mari decât cele obţinute în România, la acelaşi tip de muncă prestată.
Avantajele pentru românii care pleacă la muncă în străinătate sunt, în principal, de ordin financiar, constând în venitul / salariul realizat lunar, mult mai mare decât câştigurile pe care le-ar fi putut realiza în România. Pentru familiile rămase în ţară avantajele îmbracă forma ajutorului financiar primit de la cei plecaţi la muncă în străinătate.
În schimb, dezavantajele sunt mult mai complexe. Pentru cei plecaţi în străinătate dezavantajele îmbracă forma muncii grele, intense, în condiţii dificile (construcţii, agricultură, industrie) sau, în unele cazuri, tratamentul rău, uneori discriminatoriu, din partea străinilor. La care se adaugă dorul de familie şi de casă, imposibil de cuantificat sau de echivalat în bani. Pentru familiile rămase în ţară dezavantajele ţin de suferinţele şi problemele specifice copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi de lângă ei pentru perioade lungi de timp sau de suferinţele părinţilor în vârstă care îşi văd rar copiii plecaţi la muncă pe meleaguri străine. Uneori, suferinţele de acest tip capătă forma unor drame umane şi familiale.
Comportamentele economice ale românilor plecaţi la muncă în străinătate ne arată că legătura lor cu ţara (România) a rămas una foarte puternică. Anual, investesc în proiecte imobiliare în România (cumpără terenuri sau case), investesc sume considerabile în modernizarea caselor în care au crescut, cumpără bunuri de folosinţă îndelungată pentru dotarea caselor lor din România.
Principalele întrebări legate de românii plecaţi la muncă în străinătate sunt de tipul:
• Până când românii vor mai pleca, în masă, la muncă în străinătate ?
• Când se vor întoarce înapoi, în România, cei care au muncit în străinătate pentru o perioadă lungă de timp şi care au posibilitatea financiară de a începe o nouă viaţă aici, acasă ?

Răspunsul simplu, sintetic, ar fi următorul: atunci când în România oportunităţile de viaţă (asigurarea unui trai decent, posibilitatea reală de a achiziţiona o locuinţă, oportunităţile de piaţa muncii) vor fi relativ comparabile cu cele din statele spre care acum migrează românii.
Răspunsul complex, argumentat, vizează o analiză comparativă a principalilor indicatori economici şi sociali din România şi din U.E.
O simplă comparaţie între indicatorii economici şi sociali din România şi celelealte state membre UE ne va oferi răspunsul la întrebarea „de ce ne pleacă tinerii la muncă în străinătate?”.
Românii au cele mai mici venituri (salarii şi pensii) din U.E. Salariul minim din România este de zece ori mai mic decât în statele dezvoltate ale U.E., cum e Germania de exemplu, şi de două ori mai mic decât în state precum Ungaria sau Polonia. Veniturile mici ale românilor se asociază cu preţurile ridicate la energie (importăm gaz metan la cel mai ridicat preţ din Europa), la utilităţi, la alimentele de bază. Ca efect, puterea de cumpărare a românilor şi calitatea vieţii sunt la un nivel foarte scăzut, comparativ cu nivelul de bunăstare individuală şi familială din statele dezvoltate ale U.E. Astfel, 90 % dintre cei 4 milioane de salariaţi au venituri cuprinse între salariul minim şi 1500 RON, iar 40 % dintre familiile acestor salariaţi trăiesc sub pragul sărăciei. Iar perspectivele pentru 2009 sunt destul de îngrijorătoare, în bună măsură datorită efectelor crizei mondiale. Inflaţia începe din nou să crească, leul se devalorizează în raport cu euro, ritmul de creşetere economică este redus substanţial, comparativ cu anii anteriori. Astfel, plătim mai mult pentru mâncare, întreţinere, medicamente, transport comparativ cu un an în urmă iar veniturile au „îngheţat”. Ca efect, rămânem lunar cu mai puţini bani în buzunar şi în loc să progresăm noi de fapt regresăm sau, în cel mai fericit caz, stagnăm.
Din acest motiv România este singura ţară, membră U.E. unde principala preocupare a oamenilor, reflectată în sondajele de opinie, este legată de creşterea preţurilor spre deosebire de ţările dezvoltate unde principalele teme sociale sunt legate de chestiuni precum preotecţia mediului sau educaţia, asigurarea traiului de zi cu zi fiind un lucru normal, realizabil în mod firesc.
Din acest motiv starea de spirit a românilor, în general, şi a tinerilor, în special, este negativă, ponderea celor care susţin că trăiesc rău şi că există perspectiva să trăiască şi mai rău fiind foarte mare comparativ cu statele dezvoltate din UE unde starea de spirit a populaţiei este de tip pozitiv, majoritatea considerând că trăiesc bine şi că există motive să considere că vor trăi şi mai bine.
Pentru populaţia tânără, România oferă cele mai scăzute oportunităţi. Rata şomajului la nivelul persoanelor de până la 25 de ani este cea mai ridicată din Europa, unul din cinci tineri fiind şomeri. Din acest motiv migraţia economică este un fenomen aşa de ridicat în rândul tinerilor români. Atât timp cât salariile mici şi lipsa locurilor de muncă vor persista, migraţia economică va rămâne una dintre singurele startegii de viaţă viabile pentru tinerii români.
Întoarcerea celor plecaţi de mai mulţi ani, care au reuşit să acumuleze resurse, este destul de problematică. Mediul fiscal şi economic nu este foarte prietenos cu cei care intenţionează să înceapă o afacere în România. Suntem ţara cu cele mai multe impozite şi taxe din U.E., adică 428 de taxe şi impozite. Modificările succesive ale codului fiscal fac imposibilă predictibilitatea financiară şi economică pentru firme şi pentru proiectele de investiţii. Infrastructura rutieră este deficitară. România este ţara cu cei mai puţini kilometri de autostradă din U.E. Germania are de 43 de ori mai mulţi kilometrii de autostradă decât România. Ungaria şi Bulgaria, ţări mai mici decât România, au mai mulţi kilometrii construiţi de autostradă. Dintre toate regiunile Uniunii Europene, regiunea Nord-Est este cea mai săracă regiune sub aspectul PIB / locuitor.
În aceste condiţii, capacitatea actualului Guvern de dreapta de a genera dezvoltarea României şi de a reduce decalajele faţă de UE este extrem de scăzută. În 2007 actualul Guvern nu a reuşit să atragă nici un euro din cei aproape 2 miliarde de euro fonduri nerambursabile. Nu este de mirare că încrederea românilor în Guvern, măsurată în sondajele de opinie, are o valoare foarte scăzută în timp ce încrederea cetăţenilor din statele dezvoltate, unde guvernele sunt competente, are valori duble faţă de România.
În concluzie, tinerii români vor continua să plece la muncă în străinătate şi nu se vor întoarce acasă atât timp cât România nu se dezvoltă în mod real şi nu devine mai echitabilă, adică o Românie Socială în care veniturile unei familii să fie suficiente pentru un trai decent, în care accesul la educaţie şi la sănătate să fie real pentru toţi românii, nu doar pentru cei bogaţi, în care eficienţa guvernării să se reflecte în procentul ridicat de absorbţie a fondurilor europene, în numărul de kilometrii de autostradă construiţi anual, în burse de studiu pentru copiii defavorizaţi, să se reflecte într-un mediu de afaceri favorizant – prin acordarea de stimulente – pentru românii plecaţi la muncă în străinătate care vor să se întoarcă acasă şi să înceapă o afacere.
Atât timp cât instituţiile statului vor fi angrenate în lupta dintre „palate” în loc să se preocupe de dezvoltarea României, de atragerea fondurilor nerambursabile, de construcţia infrastructurilor necesare dezvoltării, tinerii români vor continua să plece masiv la muncă în Italia sau Spania iar vremea în care se vor întoarce înapoi acasă va rămâne o necunoscută ancorată undeva în timp.

Mesaj catre alegatori…

Sunt Georgian Pop. Am 33 de ani si sunt sociolog. Candidez pentru Camera Deputatilor in Bucuresti, in colegiul 5 din sectorul 2.
De ce in sectorul 2 ? Pentru ca principala mea legatura cu politica din sectorul 2 a fost, de-a lungul ultimilor ani, dl Primar Ontanu. Il cunosc de mult tip si il apreciez ca unul dintre cei mai buni primari din Romania. Daca vorbim despre modele, primarul Ontanu este un model pentru mine, un model despre cum se administraeaza eficient o institutie publica, primaria in acest caz.
Eu cred ca votul uninominal este o sansa pentru ca noi, tinerii, sa ne afirmam in politica. Am convingerea ca tinerii vor schimba in bine fata Romaniei. Tinerii au fost primii care au daramat Zidul Berlinului, tinerii au fost in prima linie a Revolutiei din 1989. Acum, dupa cei 20 de ani “prognozati” ca timpul necesar intrarii democratiei in normalitate, e sansa tinerilor sa schimbe ceva in bine.
Votul uninominal este, totodata, o sansa pentru primenirea clasei politice, o mare oportunitate oferita electoratului de a alege “graul de neghina”. Pentru ca, de data asta “neghina” politica nu se mai poate ascunde in spatele unei liste de partid, trebuie sa iasa la lumina, in fata alegatorilor.
Schimbarea clasei politice nu inseamna doar sa inlocuim “fete vechi” cu “fete noi”. Insemna ceva mai mult.
COMPETENTA este o cerinta obligatorie. Fara competenta, fara pregatire, un politician spune doar voarbe goale. Chiar daca este animat de bune intentii nu va reusi sa le aplice pentru ca nu va sti cum, ii va lipsi priceperea necesara.
CURAJUL de a spune lucrurilor pe nume este o “lacuna” des intalnita la politicienii “titrati”. Desigur, prin curaj nu inteleg tupeu sau lipsa de bun simt. Dar demascarea furaciunilor, demascarea publica a celor care incalca legea va trebui sa faca parte din “fisa postului” oricarui politician care se respecta pe el si care isi respecta alegatorii. Desigur, multi vor spune ca nu este sufficient sa spui public (in presa scrisa, la TV sau pe strada) ca legea e incalcata. De multe se arata astfel de fapte si… nu se intampla nimic. Este adevarat, dar daca spui un lucru de 10 ori, de 100 de ori, de 1000 de ori …pana la urma tot se aude. Ceva, ceva, tot se schimba. Cred foarte mult in dictonul biblic “Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi”.
SENSIBILITATEA SOCIALA , adica acea capacitate de a intelege problemele sociale reale. De multe ori avem o societate reala, o AGENDA a Bucurestenilor presarata cu facturi prea mari la intretinere, cu preturi prea mari la alimente, cu lipsa medicamentelor compensate si gratuite, cu lipsa oportunitatilor de viata pentru tineri si avem, in paralel, o AGENDA a politicienilor presarata cu modificarea Constitutiei, cu filosofarea asupra ideologiei “optime”, cu cearta pentru functii sau cu razboaiele pentru “ciolan”.
PROIECTELE CONCRETE pot fi uneori simple dar eficiente. Incerc sad au 2 exemple.
Alimentele sunt prea scumpe pentru puterea de cumparare a bucuresteanului. Alimentele de baza (carnea, laptele, branzaturile) sunt mai scumpe in “Micul Paris” (Bucurestiul) decat in Marele Paris sau in Berlin, Viena, Madrid, Roma. Ce putem face ? Sa reducem TVA la 5 % pentru alimentele de baza. Presupune un act normativ aprobat de Parlament. De ce nu a fost adoptat pana acum ? Eu cred ca din prea putina SENSIBILITATE SOCIALA. Desigur, este opinia mea.
Facturile la intretinere sunt prea mari in Bucuresti. Este o realitate de necontestat acum, pe tip de toamna si, cat de curand, pet imp de iarna. Izolarea termica a locuintelor , printr-un parteneriat Guvern – Consiliu Local este un proiect relativ simplu dar eficient pe termen scurt, mediu si lung. Consumul de energie se reduce cu un procent considerabil ( 30 – 40 %) pentru ca zidurile isolate vor retine caldura inauntrul locuintelor noastre. Factura la caldura se reduce cu 30 – 35 % in lunile reci. E mult ? E putin ? Nu stiu. Dar stiu précis ca ESTE CEVA.
Pe termen mediu si lung importurile nationale de gaz se vor reduce considerabil, reducandu-se totodata si dependenta energetica externa, de gazul scump, din import. Desigur, invenstind banii publici in proiecte mari – cum este acest proiect al eficientei energetice prin izolarea termica a locuintelor – nu mai raman prea multi bani la buget pentru “baietii destepti” …. E nevoie de CURAJ pentru a lua banii de la “baietii destepti” si a-i orienta spre proiecte de investitii cu impact social major.
Solutii exista pentru problemele noastre. Desigur, nu inventam noi intotdeauna roata. TVA redus la alimentele de baza si izolarea termica a locuintelor sunt proiecte care au fost aplicate, cu success, in alte state europene. Deci se poate !
Prin aceste 2 exemple am vrut sa arat ca SE POATE si la noi, in Bucuresti si in Romania.
Doar ca este nevoie de :
COMPETENTA
CURAJ
SENSIBILITATE SOCIALA

Mesaj catre alegatori

“Eu cu cine votez ?” este o intrebare-etalon pentru cultura politica romaneasca. Este o intrebare mereu “tanara” care-l face pe Caragiale sa fie contemporan cu noi si, de fapt, cu fiecare ciclu electoral.
Si tot de la Caragiale am retinut preocuparea romanilor pentru relatia cu occidentul : “ce va zice Europa, domnilor?” se intreaba retoric personajele marelui maestru.
Daca ne uitam spre evenimentele recente din Occident, semnalul American a fost clar, din punctual meu de vedere. Americanii au votat Obama pentru ca s-au saturat de razboiul din Irak. Indiferent cat au incercat republicanii sa “re-inventeze” acest razboi, sa “re-inventeze” pericolele externe si misiunea sfanta a SUA de a se lupta pentru democratie, americanii au votat pentru pace, pentru focalizarea pe solutiile care vizeaza bunastarea si prosperitatea americanului de rand, nu pentru solutiile menite sa faca din SUA celmai mare forta militara. Asta cred ca vor americanii acum, dup ace au fost loviti de criza financiara. Iar Obama s-a identificat cu acest mesaj, s-a pliat mai bine peste asteptarile latente si dorintele manifeste ale americanului comun.
Peste 2 saptamani, adica pe 30 noiembrie, eu cred ca multi romani vor vota motivati de acelasi tip de rationament.
Suntem satui de 4 ani de scandaluri si conflicte neancetate intre “Palate”. Suntem satui sa vedem ca in loc de solutii pentru cresterea calitatii vietii noastre Basescu si Tariceanu cauta, in principal, “solutii” pentru a se anihila unul pe celalalt (si anturajele de rigoare).
Cred ca votul din 30 noiembrie va fi un VOT POZITIV pentru stabilitate. Un vot pozitiv pentru constructie, pentru viziune si pentru competenta.
Va fi, in acelasi timp, un VOT DE SANCTIUNE a instabilitatii, a certurilor si a circului continuu specific ultimilor 4 ani.
Iar asta dintr-un motiv simplu :
 vrem sa traim mai bine nu doar sa ni se spuna “ sa traiti bine” si sa fim lasati sa ne descurcam fiecare cum putem;
 vrem ca viitorul guvern sa se concentreze pe solutiile la criza financiara care, iata, loveste Romania. Nu vrem ca viitorul guvern sa se ocupe, zilnic, doar de “crize” artificiale de tip Caragiale, cand cucoanele din anturajul “puternicilor” zilei gasesc “intamplator” biletele prin care arunca in aer scena politica;
 vrem sa traim intr-un Bucuresti care progreseaza, nu regreseaza; vrem ca “micul Paris” sa inceapa sa semene cu “marele Paris”;
 vrem sa traim intr-un Bucuresti cu solutii reale la traficul care ne mananca timpul si nervii, nu intr-un Bucuresti in care fostul Primar General are “solutii” doar pentru cum sa-si cumpere marfa produsa de propriile fabrici – adica bordurile;
 vrem sa traim intr-o capitala in care curentul electric ieftin (produs de hidrocentrale) ajunge si in casele noastre si nu cum se intampla acum, cand noi platim curent scump (produs de termocentrale) iar curentul ieftin este exportat de “baietii destepti” pe sute de milioane de euro.

Apropos, pentru ca noi sa avem curent scump…in minele de carbune mor oameni. Oare “puternicii” momentului discuta astfel de lucruri cand se intalnesc cu “baietii destepti” pe care-I protejeaza sau doar pozeaza in “indurerati” pe la capataiul victimelor exploziilor din mine.

Pentru mine acestea sunt motive sa imi doresc SCHIMBAREA si sa ma bat pentru ea.

Pactul naţional cu privire la autostrăzile Romaniei?!

Liderul PD-L îl numeşte şi mai artistic, „Plan urbanistic naţional al autostrazilor”, chestie pe care ar urma să şi-o asume partidul lor în Parlament, urmând ca respectiva instituţie să aplaude în cor şi să o voteze ca Lege. Nu formularea e forţată (de regulă „pactul” desemnând o înţelegere solemnă, cu referire mai ales în planul relaţiilor internaţionale), ci istoricul realizărilor. Care consemnează… nimic. Partidul Democrat s-a aflat la guvernare până în 2007 şi, în doi ani, nu a recepţionat nici un kilometru de autostradă. Indiferent de metoda de realizare (prin PPP, BOT sau altcumva). Finalizarea autostrăzii Bucureşti-Borş, a coridoarelor IV şi IX pan-europene (cuprinse în negocierile de integrare europeană), drumurile expres, covoarele asfaltice IAU şi etc. au rămas simple promisiuni. „Satisfacerea deplină a utilizatorului”, politicile rutiere şi „interconectarea şi interoperabilitatea reţelei de drumuri din România cu reţeau de drumuri din UE” au fost înlocuite cu justificările subţirele de pe la talk-show-uri şi cu mult, foarte mult, scandal politic. Şi cam atât.

Tinerii

Voi susţine priorităţile tinerilor! Tinerii au nu doar obliagaţii, uneori impuse aleatoriu, ci şi drepturi – iar acestea trebuie respectate.

Sunt sigur că voi găsi cele mai bune căi de dialog cu administraţia Sectorului 2 pentru ca Fondul destinat activităţilor de tineret (art. 28 /L 350/2006) să fie suficient pentru derularea acestor activităţi la nivel local. Legile prevad facilitati pentru tineri în domeniul economic: stimularea iniţiativelor antreprenoriale, acordarea de consultanta specifică pentru demararea unei afaceri sau prin facilităţi sub formă de reduceri de taxe şi impozite. Pentru toată această problematică cabinetul parlamentar va fi deschis în permanenţă, pentru a prelua şi căuta cele mai bune soluţii.

Voi asigura, asa cum este normal sa se intample, participarea tinerilor la deciziile administrative şi politice care îi vizează.

Voi urmări stimularea mobilitatilor tinerilor si asigurarea dreptului la educaţie, instruire şi specializare profesională. Resursele financiare necesare punerii in practica a acestor proiecte trebuie găsite, în principal, la nivelul fondurilor europene.

Voi face un loby constructiv în viitorul legislativ (dar şi prin intermediul colegilor din PE) pentru realizarea unui număr cât mai mare de proiecte împlicând tinerii.

Mediul

Dialogul „ecologie” – „politică” nu trebuie deplasat în sfera exclusivă a raportării politice la problemele de mediu, uitând tema principală: raportarea omului la natură, la problemele mediului. Ca social-democrat nu pot neglija creşterea economică, care permite rezolvarea problemelor sociale şi nevoia oamenilor de mai multă bunăstare. Fără creştere economică nu pot fi satisfăcute nevoile oamenilor, însă creşterea economică prin distrugerea naturii este inacceptabilă. La acest punct sunt câteva chestiuni sensibile în România, ca şi în Uniunea Europeană. Energia nucleară, exploatarea minerurilor (caz specific Roşia Montană), organismele modificate genetic (OMG) şi conservarea bio-diversităţii sunt câteva din temele principale. În ceea ce priveşte mediul urban, starea spaţiilor verzi (conservarea şi extinderea) reprezintă tema cea mai vehiculată, după cum s-a văzut şi în campania pentru alegerile locale. Dincolo de legile privind protecţia spaţiilor verzi (şi acţiuni electorale aproape inutile, de plantare a unor copacei în locuri improprii sau copertarea cu gazon care în 2 saptamâni se usucă) cred că implicarea civică este importantă. La nivelul Bucureştiului trebuie imediat pusă în practică o politică coerentă de stopare a distrugerii spaţiilor verzi şi de respectare a prevederilor legale. În Bucureşti au fost tăiaţi mii de copaci, fara a exista măcar vreun motiv economic. Pentru dl. Negoiţă spre exemplu, motivele au fost personale: „nu mai vreau plopi la mine în sector”. Din cauze obiective, copacii pot fi tăiaţi. Însă în locul lor trebuie sădiţi alţii, nu turnat beton. Ce poate face un parlamentar în acest domeniu? Poate solicita suplimentarea alocării fondurilor guvernamentale pentru proiectele de mediu (sau, după caz, proiecte privind extinderea spaţiilor verzi), poate lucra împreună cu membrii comunităţii la astfel de proiecte (ceea ce voi face), poate contribui la îmbunătăţirea legislaţiei de mediu.

Siguranţa cetăţeanului şi reducerea delicvenţei

Insecuritatea în mediul urban este generată, în cea mai mare parte, de delicvenţa de amploare mică şi medie. Vandalismul, necivilitatea, agresarea persoanelor, comportamentele anti-sociale provoacă nemulţumire şi uzează sociabilitatea, carcteristica fundamentală a vieţii urbane. Segregarea, şomajul, destructurarea familială, insuficienţa veniturilor, abandonul şcolar contribuie din plin la creşterea infracţionalităţii şi a criminalităţii. Evident, avem la îndemână politica judicară, poliţienească şi peniteniciară, pentru a ţine sub control ceeea ce, în cele din urmă, reprezintă efectele unor situaţii sociale. Remediile simpliste sunt la îndemână: poliţia mai dură, judecătorii mai severi şi extinderea duratelor de recluziune.

Un partid de stânga va inisista întotdeuna pe cauze, nu pe efecte. Prin urmare, reducerea numărului persoanelor care nu pot depăşi condiţiile precare – uneori disperate – de existenţă, întreruperea cercului generaţional de infracţionalitate (prin alternative educative), modalităţi de reducere a abandonului şcolar, politici de ocupare pentru tineri ca şi cuprinderea în variante de educare şi calificare profesională a celor care au părăsit şcoala sunt soluţii optime. Fiind şi bazele modelui de siguranţă a cetăţeanului caracteristic stângii europene. Acest model nu poate exista în afara respectării legii şi a ordinii fundamentate de aceasta. Un guvern responsabil va privi întotdeauna la problematica categoriilor sociale susceptibile de a furniza infracţionalitate, căutând soluţii înainte de producerea efectelor. Infracţionalitatea şi delicvenţa nu pot rămâne nepedepsite, însă cred că trebuie acţionat prin politici sociale şi penale adaptate. Trebuie întărită poliţia de proximitate, complementar poliţiei de ordine, precum şi o mai bună concentrare a acesteia pe zonele problematice. O politică de siguranţă cetăţenească care urmăreşte sacţionarea drastică a delicvenţei trebuie completată cu o politică, la fel de puternică, de integrare socială, pentru a nu ajunge la consolidarea altor variante de discriminare. Cred însă că deja această expunere e prea mare şi cei care vor citi se vor întreba: bine-bine, dar tu ce ai să faci prin Parlamentul ălă? Voi urmări promovarea şi sprijinirea unei politici corecte în domeniul ordinii publice, o tratare legislativă mai detaliată a competenţelor şi modului de recrutare a poliţiei de proximitate, conform principiului descentralizării; şi promovarea unor legi simple, eficiente şi operaţionale vizând reducerea ariei sociale susceptibilă de a furniza delicvenţă (prin elaborarea unor proiecte comune la nivelul Comsiei de Ordine Publică, Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, Comsiei pentru drepturile Omului, Comisiei pentru învăţământ şi Comsiei Jurdice). În toate aceste demersuri cel mai mult va conta dialogul cu membri comunităţilor şi cu administraţia locală.

Atitudinile rasiste, xenofobe şi anti-semite. Din păcate, astfel de atitudini sunt prezente, ultimul exemplu – distrugerea unor morminte şi monumente funerare aparţinând Comunităţii Evreieşti – confirmând nevoia unei acţiuni preventive mai eficiente. Preventive nu numai în sens „poliţienesc”, dar şi în sensul consolidării dialogului intercultural şi al restrângerii factorilor care conduc direct sau indirect la acţiuni / atitudini reprobabile. Nu poţi să nu te confrunţi, la un moment dat, cu atitudini anti-semite dacă există publicaţii şi oameni care susţin astfel de mesaje. Deşi există o lege care prevede foarte clar sancţiunile pentru acest gen de activităţi. Astfel de atitudini trebuie ferm combătute la nivel parlamentar, interpelând miniştri responsabili pentru fiecare caz în parte, pentru specificarea modului de aplicare al legii. În cazul delicvenţilor minori, cred sincer că soluţiile cele mai bune sunt cele formative şi nu cele punitive.

Blogul meu…

Nu îmi propun ca, pe acest blog, să formulez un program politic, în sensul formal al termenului. Formularea programelor politice este treaba partidelor. Sunt ataşat însă ideii de dezbatere publică activă – poate şi datorită formaţiei mele de sociolog. Prin urmare, am considerat că este bine să-mi expun propriile mele reflecţii cu privire la unele teme de interes public, fără pretenţia că am cele mai bune soluţii sau că sunt singurul îndreptăţit să discut despre ele. Sunt teme importante şi pentru cetăţenii colegiului în care candidez, de aceea comentariile voastre sunt binevenite, indiferent de perspectiva (politică sau nu) din care priviţi lucrurile.

Bine ati venit !

Pop Georgian – Candidatul Dumneavoastra pentru Colegiul Uninominal 5 Bucuresti.